Cursuri de robotica. Apoi Concursul de Robotica RoboSmart – prima editie
Pentru cine?
Pentru toți elevii de liceu, dornici de competiție în domeniul programării roboţilor, chiar dacă sunt începători, precum și pentru
profesorii coordonatori din liceele participanților.
Unde?
La UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI, Facultatea de Electronică, Comunicaţii şi Calculatoare (FECC), în laboratoarele de
specialitate ale programelor de studii Electronică și Calculatoare.
Cum?
Organizatorii își propun să atragă un număr de circa 20 de echipaje formate din 3-4 elevi de la liceele partenere din judeţ. Acestora li se vor oferi cursuri gratuite de pregătire susținute de către cadrele didactice ale universității, precum și kit-urile cu componente pentru construcția roboților (bazate pe platforma Arduino). De asemenea, elevii vor fi consiliați pentru construcția robotului și programarea acestuia (în limbajul de programare C). Punctul final al proiectului îl constituie un concurs de parcurgere de către roboți a unui traseu cu diverse obstacole, în mod autonom și contracronometru.
În ce scop?
Pentru promovarea ideilor și spiritului de competiție, de sporire a capacităților intelectuale și a performanței, adresându-
se elevilorde liceu cu aptitudini, înclinații și interese deosebite pentru domeniul programării roboţilor, inclusiv celor care doresc să cunoască fundamentele şi să îşi formeze abilităţi în acest domeniu.
se elevilorde liceu cu aptitudini, înclinații și interese deosebite pentru domeniul programării roboţilor, inclusiv celor care doresc să cunoască fundamentele şi să îşi formeze abilităţi în acest domeniu.
Când?
- Lansarea proiectului: 2 octo mbrie 2017
- Postarea pe internet a regulamentului concursului: 2 octombrie 2017
- Lansarea de invitații liceelor participante: 2 octombrie 2017
- Confirmarea participării elevilor (vor fi trimise următoarele date: numele și prenumele, clasa, specializarea, profesorul coordonator): 15 octombrie 2017
- Organizarea cursurilor de instruire și consultanță tehnică acordată: 20 octombrie 2017 – 30 martie 2018 (6 cursuri de 3
ore, conform calendarului agreat cu ISJ Argeș) - Construcția și programarea roboților: 15 ianuarie 2018– 30 martie 2017
- Desfăşurarea concursului propriu-zis: 31 martie 2018
- Afișarea rezultatelor, premierea elevilor şi a profesorilor cordonatori: 31 martie 2018
Cum te poti inscrie?
Transmite intentia ta profesorului de informatica/TIC/fizica sau inscrie-te direct folosind datele de contact de mai jos.
Contact echipa de organizare
UPIT Str. Târgu din Vale nr.1, Corp T, etaj 4, sala T415
Tel./Fax: 0348-453200
Email: secretariat_fecc@yahoo.com
Site-ul proiectului:
https://www.upit.ro/ro/academia-reorganizata/facultatea-de-electronica-comunicatii-si-calculatoare-2/concurs-robosmart
Tel./Fax: 0348-453200
Email: secretariat_fecc@yahoo.com
Site-ul proiectului:
https://www.upit.ro/ro/academia-reorganizata/facultatea-de-electronica-comunicatii-si-calculatoare-2/concurs-robosmart
Comentarii recente